Teoria alegerii raționale provoacă dureri de cap oricui care se ocupă de această întrebare. Teoretic, oamenii încearcă întotdeauna să ia decizii raționale și să își maximizeze avantajele, minimizând în același timp pierderile. Nu ai plăti 1000 de euro pentru o vacanță dacă crezi că valorează doar 500 de euro. Dacă valoarea așteptată a unei pariuri este zero sau mai mică, de ce se ocupă oamenii totuși în cu aceste opțiuni?
Psihologia parierii este cu siguranță un subiect complex, dar la suprafață apare o întrebare simplă: dacă pariorii pierd în medie bani, de ce totuși consideră că această pasiune este una distractivă? În acest articol, examinăm întrebările legate de valoarea așteptată și de faptul că valoarea matematică și utilitatea (sau dorința) nu înseamnă neapărat același lucru.
Este oare irațional să pariem?
În majoritatea cazurilor de pariere, inclusiv jocurile de cazino și loteriile, valoarea așteptată este negativă. Pentru marea majoritate a pariorilor sportivi, unde probabilitatea unui rezultat nu este determinată matematic, valoarea așteptată pare a fi la fel de neprofitabilă.
După ce luăm în considerare costurile jocului - avantajul casei, comisionul agenției de pariuri și așa mai departe - un parior tipic va pierde bani într-un anumit interval de timp. Este adevărat că, pe termen scurt, pot câștiga datorită norocului, dar în cele din urmă legea numerelor mari îi va învinge chiar și pe cei mai mari jucători.
Pe baza acestui lucru, ar fi rezonabil să susținem că parierea reprezintă un tip de comportament irațional. În plus, există numeroase dovezi care sugerează că pariorii nu înțeleg probabilitățile care însoțesc deciziile lor.
Un exemplu specific al acestora este efectul posibilității și a siguranței, când decidenții supraestimează sau subestimează probabilitatea evenimentelor improbabile și cele aproape sigure. În pariuri, acest lucru se reflectă în distorsiunea favorit-longshot, unde longshot-urile au valori așteptate relativ mai slabe în comparație cu favoriții.
Capacitatea noastră pentru evaluarea corectă a probabilităților este doar una dintre multitudinile de distorsiuni cognitive pe care le experimentăm și care ne abat de la luarea deciziilor raționale. În ceea ce privește jocurile de noroc, acest lucru poate duce, fără îndoială, la o distorsiune chiar și mai puternică: încrederea excesivă.
Încrederea în sine excesivă
Încrederea excesivă sau superioritatea iluzorie este o distorsiune cognitivă în care indivizii supraestimează propriile calități și abilități în comparație cu ceilalți. Având în vedere mediul competitiv al jocurilor de noroc și în special al pariurilor sportive, trebuie să ne așteptăm ca încrederea excesivă să fie un fenomen cotidian.
Este cunoscut și sub numele de efectul "Lake Wobegon" (sau "peste medie"), numit după un oraș fictiv din Minnesota, și descrie tendința egoistă naturală a omului de a-și supraestima propriile abilități. În "Lake Wobegon", toate femeile sunt puternice, toți bărbații sunt chipeși, iar toți copiii sunt deasupra mediei ca și inteligență. Efectul "Lake Wobegon" apare când o majoritate al unui grup pretinde că este deasupra mediei și poate fi observat în mai multe domenii, inclusiv la popularitatea socială, în cea ce privește inteligența și abilitățile de conducere. În comunitatea pariorilor sportivi, de asemenea, se poate vedea conturarea efectului "Lake Wobegon".
În chestionarul de descriere a elevilor College Board din 1976/77, 60% din cei 829.000 de absolvenți de liceu s-au clasificat ca și având abilități sportive peste medie, în timp ce doar 6% au fost sub medie. Aceste cifre s-au diferențiat și mai mult atunci când au fost evaluate abilitățile de leadership (70% față de 2%). Nici unul dintre ei nu și-a considerat abilitățile în relaționarea cu ceilalți ca fiind sub media generală!
Când vinzi ceva, cine este cumpărătorul?
Daniel Kahneman, psiholog cognitiv, povestește în bestseller-ul său "Thinking, Fast and Slow" o întâlnire cu un manager de investiții de la Wall Street și evidențiază în mod specific o întrebare pe care i-a pus-o. "Când vinzi o acțiune, cine o cumpără?". În general: ce determină pe cineva să cumpere și pe altcineva să vândă? Teoretic, ce știu vânzătorii pe care cumpărătorii nu?
Este evident că cineva trebuie să greșească, sau cel puțin să greșească mai mult decât altcineva. Alternativa ar fi ca fiecare tranzacție să se facă la un preț "real", ceea ce înseamnă că nimeni nu ar face niciodată profit. Acest lucru ar fi irațional. Din moment ce ambele părți sunt fericite să participe la tranzacție, încrederea reciprocă excesivă în capacitatea lor de a stabili cu exactitate prețul acțiunilor ar trebui să explice de ce sunt dispuși să facă acest lucru.
Același lucru este valabil și pentru pariuri. În esență, probabilitatea unui rezultat reflectă aproximativ probabilitatea ca acesta să se întâmple. În cele din urmă, nimeni nu va paria cu o cotă de 1.05 pe faptul că Sutton United va învinge Arsenal FC. Cotele reprezintă doar o oglindă publică a opiniei personale exprimate în bani despre probabilitatea rezultatului.
Valoarea la care sunt de acord probabilitățile reprezintă un proces implicit de negociere și compromis. Atât cumpărătorul, cât și vânzătorul se gândesc în mod intuitiv la ceea ce ar fi un preț corect pentru ei. Încrederea excesivă le permite ambelor părți să creadă că au furnizat un beneficiu reciproc pozitiv la dauna celeilalte, ceea ce, desigur, este logic imposibil.
Fără această încredere excesivă, nu ar exista pariuri, deoarece ambele părți interesate rațional egoiste sunt motivate de așteptarea de a obține un profit bazat pe informații mai bune decât adversarul lor, nu de a risipi bani pentru simpla plăcere de risipire de bani.
Cum rămâne cu cei care privesc lucrurile din exterior?
Chiar dacă iraționalitatea, încrederea excesivă și alte distorsiuni comportamentale pot explica de ce pariem, acest lucru nu înseamnă neapărat că ne pot influența modul în care pariem. Odată ce am înțeles care sunt aceste prejudecăți comportamentale și cum afectează pe toată lumea într-o anumită măsură, putem începe să privim lucrurile din exterior.
Înțelegerea modului în care aceste distorsiuni comportamentale afectează deciziile de pariere și abilitatea de a calcula diferența de pariere nu scade din plăcere, ci doar ne poate îndruma către un traseu corect, către găsirea valorii așteptate și abordarea mai fundamentată a pariurilor.
